Vă rog, executaţi-mă odată!
27 ianuarie 2010
Mii de români, aflaţi în postura de restanţieri la bănci, sunt obligaţi să plătească penalizări substanţiale din cauza unor judecători zeloşi şi, de multe ori, incompetenţi. „Am ajuns în situaţia de-a dreptul penibilă în care clienţi de-ai noştri vin şi ne predau garanţia, însă noi nu o putem executa din cauza deciziilor judecătoreşti de multe ori aberante şi nefondate“, explică şeful corpului executorilor bancari al Raiffeisen Bank. Fenomenul este sesizat şi de departamentele juridice ale altor bănci. Problema este cu atât mai gravă cu cât anul 2010 se anunţă a fi unul extrem de dinamic în ceea ce priveşte executarea bunurilor aduse drept garanţii bancare. „În procesele de acest tip, intervalul mediu pentru emiterea termenului de încuviinţare este de aproximativ o lună şi jumătate – două luni. Au existat însă şi cazuri în care termenul stabilit de către instanţă a fost de patru luni“, punctează reprezentanţii Unicredit Ţiriac. La cele patru luni se adaugă încă 30 până la 60 de zile necesare „redactării şi comunicării încheierii de încuviinţare“, după cum observă departamentul juridic al Alpha Bank. Toate aceste probleme au luat naştere în urma unei decizii a Curţii Constituţionale, luate în luna mai a anului trecut, care avea ca scop protejarea clienţilor de eventualele abuzuri ale instituţiilor creditoare. Efectul deciziei, care obligă partea creditoare să obţină avizul unei instanţe înainte de a începe procedura de executare silită, este însă unul exact opus intenţiei iniţiale.
Gaz peste focul restanţierilor
Cei care sunt afectaţi cel mai serios de întârzierile provocate de judecători sunt clienţii aflaţi în postura de executaţi. Aceştia nu doar că vor plăti dobânzi şi comisioane penalizatoare pe toată perioada care trece de la înaintarea cererii de executare până la finalizarea procedurii, însă riscă să fie obligaţi să aducă şi bani de acasă, în situaţia în care valoarea bunului ce urmează a fi executat scade. „Această decizie a Curţii Constituţionale este bună în teorie, pentru că, trebuie să recunoaştem, existau destule abuzuri ale executorilor judecătoreşti. În practică însă, decizia nu face decât să împovăreze debitorul, în contextul în care, pe toată perioada necesară obţinerii deciziilor judecătoreşti, el plăteşte dobânzi penalizatoare, iar judecătorii dau dovadă de incompetenţă în aceste cazuri“, comentează reprezentanţii Raiffeisen Bank.
|