“Am doi lei, fată şi băiat, pe care vreau să- i donez, însă nici o grădină zoologică nu-i vrea”, se plânge Nuţu Cămătaru, interlopul eliberat, în luna iunie, din Penitenciarul Jilava. Deocamdată, animalele cresc în curtea sa din Ferentari, Bucureşti.
Nuţu Cămătaru, pe numele său adevărat Ion Balint, a fost eliberat din Penitenciarul Jilava la începutul lunii iunie, după ce a executat şase ani de detenţie pentru o tâlhărie comisă în 1996. Fratele său, Sile, are însă de executat 13 ani de închisoare.
«I-am crescut în curtea mea»
Potrivit unor surse judiciare, de când e liber, Nuţu îl vizitează săptămânal pe fratele său la închisoare. Aceleaşi surse susţin că Sile Cămătaru este foarte cuminte şi că nu creează probleme. Zilele trecute, l-am găsit pe Nuţu chiar în faţa Penitenciarului Jilava, din Bucureşti. Acesta are însă o mare supărare: “Am acasă doi lei, fată şi băiat, pe care vreau să-i donez, însă nici o grădină zoologică nu-i vrea. Nu înţeleg de ce nimeni nu este interesat de ei. Probabil că s-au speriat de minciunile care au apărut în presă, cum că leii mei ar fi mâncat oameni. De fapt, pe cei doi i-am crescut în curtea mea, nu atacă pe nimeni, sunt hrăniţi bine, sunt sănătoşi şi i-ar încânta pe copiii care vin la Zoo”, susţine interlopul, căruia i-a venit ideea după ce a văzut la televizor reportaje despre animalele chinuite din unele Grădini Zoologice.