Năstase şi-a lansat, pe blog, programul politic "Forţă şi Echilibru. Proiectul Adrian Năstase"
10 februarie 2010
Programul politic al candidatului Năstase însumează 29 de pagini şi este structurat pe 10 capitole, privind, printre altele, motivele candidaturii, analiza ultimelor cinci înfrângeri electorale, pericolele care pândesc PSD, identitatea formaţiunii, organizarea partidului pentru câştigarea viitoarelor alegeri, relaţia cu celelalte partide politice şi angajamentele candidatului Adrian Năstase în faţa membrilor PSD.
Angajamente publicate pe blog sunt:
* recâştigarea respectului şi încrederii cetăţenilor în PSD;
* apărarea membrilor şi simpatizanţilor în faţa abuzurilor "puterii portocalii";
* stoparea migraţiei parlamentare şi readucerea în partid a "fiilor risipitori";
* încetarea clientelismului, nepotismului şi cumpărării de funcţii;
* promovarea femeilor merituoase în conducerea partidului şi în funcţii publice, precum şi a cât mai multor tineri, atât în partid, cât şi în viitoarea echipă de guvernare;
* deschiderea partidului către societate, pentru a atrage oameni de valoare;
* realizarea unei politici de opoziţie viguroasă şi credibilă;
* recâştigarea votanţilor pierduţi şi atragrea de noi categorii de votanţi;
* formarea unei echipe capabile să câştige alegerile din perioada 2012-2014.
Fostul preşedinte al PSD, actual candidat la această funcţie, critică vehement faptul că partidul a pierdut în ultimul ciclu electoral - definit de la Congresul din martie 2005 până în prezent - cinci scrutinuri semnificative, precum şi un milion de voturi.
Năstase acuză faptul că, la fiecare eşec electoral, s-au primit scuze din partea conducerii partidului, motivele înfrângerii fiind identificate fie în sistemul de vot, fie în atacurile energetice.
"Analiza ultimilor ani este tristă. PSD a devenit un actor de rangul al doilea pe scena politică din România, iar riscul este de a retrograda pe poziţia a treia. Suntem în situaţia de a fi prinşi captivi între două fronturi, încercând să facem faţă atacurilor PDL şi să ţinem piept concurenţei dinspre PNL pentru întâietate în opoziţie. Partidul nostru a intrat într-o "zonă gri". Stânga românească se află strânsă ca într-o menghină între dreapta populistă, reprezentată de partidul prezidenţial, şi dreapta liberală promovată de PNL", apreciază Năstase.
El constată că, după cinci ani petrecuţi în opoziţie, PSD a ajuns să fie acuzat din nou că este un partid "comunist" şi "corupt", în timp ce unora dintre social-democraţi "a început să le fie ruşine cu Ion Iliescu".
Năstase le promite social-democraţilor că va încerca să facă din PSD un partid puternic, el subliniind că va fi un lider aşa cum este cunoscut de membrii partidului - "om de cuvânt şi om de onoare".
El apreciază că, pentru PSD, continuitatea înseamnă stagnare şi disoluţie, mai rapidă sau mai lentă, dar inevitabilă, şi propune schimbarea, în sensul unei acţiuni politice radical înnoite, în cadrul unei activităţi "susţinute şi ferme în opoziţie".
|