Mihai Chiţac a ieşit din penitenciar, pentru a fi operat
15 februarie 2010
Chiţac a părăsit Spitalul Penitenciarului Jilava, fără a face declaraţii.
Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti a decis, în 12 ianuarie, ca Mihai Chiţac să fie eliberat din penitenciar pentru două luni, începând din 15 februarie, când este programat pentru operaţie. Decizia a fost contestată la Curtea Militară de Apel, instanţă care a aprobat în final punerea în libertate a fostului general.
Chiţac a mai fost eliberat din penitenciar, în 21 iunie 2009, pentru o lună, în vederea efectuării operaţiei de splenectomie, dar medicii hematologi de la Spitalul Fundeni nu au dat recomandarea pentru intervenţia chirurgicală, motiv pentru care el s-a întors în penitenciar.
|