Vasile Dâncu, audiat la DNA
Sociologul Vasile Dâncu a fost citat astăzi de procurorii de la Direcția Națională Anticorupție (DNA).
Nu mai rata nicio stire!
Sociologul Vasile Dâncu a fost citat astăzi de procurorii de la Direcția Națională Anticorupție (DNA).
Vasile Blaga a ajuns astăzi dimineață la sediul DNA. Încă nu se știe scopul vizitei fostului lider liberal la DNA. La sfârșitul anului trecut, procurorii DNA l-au trimis în judecată, sub...
Fostul acţionar al FC Dinamo Vasile Turcu a decedat în noaptea de miercuri spre joi, au declarat, pentru Agerpres, surse medicale.
Activitatea cerebrală a fost inexistentă din momentul în care omul de afaceri a fost conectat la aparate şi bărbatul de 62 de ani nu dă semne de revenire, scrie Adevărul.ro
Azi este sărbătorit Sfântul Vasile, păzitorul duhurilor rele, este sărbătorit de creştinii ortodocşi pe 1 ianuarie, dar şi pe 30 ianuarie alături de Sfinţii Grigorie Teologul şi Ioan...
Vasile Blaga s-a prezentat, miercuri dimineață, la sediul DNA Ploiești pentru a fi audiat în dosarul în care este acuzat de trafic de influență, faptă comisă în 2011-2012, potrivit...
Luni, 14 noiembrie, de la ora 18.00, la Clubul Ţăranului (Intrarea Monetăriei, Şos. Pavel Dimitrievici Kiseleff 3), din Bucureşti, Editura Polirom vă invită la o seară specială – ERNU...
Locuinţele ANL pentru tineri nu se mai vând, statul având nevoie de o rezervă de locuinţe sociale şi pentru urgenţe, a declarat vicepremierul Vasile Dîncu.
"ANL n-o să se mai vândă pentru că avem nevoie de locuinţe sociale. După părerea mea, ideea aceasta că vindem locuinţele şi după aceea cu banii rezultaţi construim altele, nu...
Cunoscutul scriitor Vasile Andru a încetat din viaţă în cursul zilei de vineri, 21 octombrie. Era renumit atât ca prozator, o figură oarecum excentrică a optzecismului, cât şi ca...
Cunoscutul scriitor Vasile Andru a încetat din viaţă în cursul zilei de vineri, 21 octombrie. Era renumit atât ca prozator, o figură oarecum excentrică a optzecismului, cât şi ca...
Fostul copreşedinte al PNL Vasile Blaga s-a prezentat luni dimineaţă la sediul DNA Ploieşti, structură ce instrumentează dosarul în care acesta este urmărit penal pentru trafic de...
Vicepremierul Vasile Dîncu a declarat, marţi, că sunt partide care au nevoie de personalităţi, iar membrii Guvernului au notorietate şi pot reprezenta "un reviriment" pentru acestea.
Procurorii DNA au dispus urmărirea penală faţă de senatorul Vasile Blaga, la data faptelor secretar general al unui partid aflat la guvernare, pentru trafic de influenţă. Blaga a anunțat că...
Fostul premier Victor Ponta a lansat, în premieră, un atac la vicepremierul Vasile Dâncu (ex-PSD) pe tema unui eventual Guvern PNL-PSD. Ponta spune că a înţeles "dorinţa" unei asemenea...
Copreşedintele PNL Vasile Blaga s-a prezentat joi la Direcţia Naţională Anticorupţie pentru a fi audiat într-un dosar privind fapte de corupţie.
Copreşedintele PNL Vasile Blaga a declarat astăzi la Piatra Neamţ, că deşi puteau unifica dreapta politică încă din 2005 Traian Băsescu şi Călin Popescu-Tăriceanu nu au făcut acest...
Vicepremierul spune că există posibilitatea ca cel mai mare stadion al țării să-și reia activitatea cel mai probabil săptămâna viitoare. Totodată Dâncu s-a declarat nemulțumit că avem...
Joi, 3 martie, de la ora 19.00, la Librăria Hecate (str. Olari, nr. 8) din Bucureşti, va avea loc evenimentul „Străinul de lângă noi. Discuţie pe tema volumului «Sectanţii» de Vasile...
Noul ministru al Dezvoltării Regionale, Vasile Dîncu, dă asigurări că va continua să finanțeze lucrările la stadionul din fieful lui Ponta, care costă peste 20 de milioane de euro.
Ministrul Dezvoltării Regionale, vicepremierul Vasile Dîncu a discutat, luni, cu senatorii PSD despre reforma administraţiei şi a funcţiei publice.
Preşedintele Germaniei, Joachim Gauck, i-a acordat profesorului Vasile Dâncu Crucea de Merit în rang de cavaler a Ordinului de Merit al Republicii Federale Germania, a anunţat, miercuri,...
Copreședintele PNL a fost citat la Direcția Națională Anticorupție pentru a fi audiat în calitate de martor într-un dosar
Co-preşedintele PNL, Vasile Blaga, a declarat, joi seara, că nu a făcut niciodată blat cu PSD, cu atât mai puţin la votul de marţi din Senat, dat în cazul Şova.
Copreşedintele PNL Alina Gorghiu spune că nu crede că Vasile Blaga este implicat în dosarul în care ginerele său, Ioan Rudeanu, a fost arestat preventiv, cu atât mai mult cu cât doar...
Pentru finala de popularitate a show-ului „Next Star”, jurații au plecat prin țară să le dea vestea copiilor aleși.
Copreşedintele PNL Vasile Blaga a anunţat că liberalii se vor reuni pe 23 mai la Piteşti în cadrul Consiliului Naţional, unde va fi aprobată forma finală a programului de guvernare al...
Fostul șef al arbitrilor, Vasile Avram, s-a predat în această dimineaţă autorităţilor. Avram s-a prezentat la poliţia din Ilfov şi a fost dus la Penitenciarul Rahova, a precizat...
Fostul șef al arbitrilor, Vasile Avram, s-a predat în această dimineaţă autorităţilor. Avram s-a prezentat la poliţia din Ilfov şi a fost dus la Penitenciarul Rahova, a precizat...
Sociologul Vasile Dâncu a arătat, în interviul acordat lui Dan Andronic, în emisiunea „Lumini şi umbre”, că majoritatea cetăţenilor români nu mai au încredere în instituţii şi, în...
Sociologul Vasile Dâncu este invitatul ediţiei de sâmbătă a emisiunii "Lumini şi umbre", realizată de Dan Andronic, directorul general al publicaţiei "Evenimentul zilei". Interviul va fi...
Rectorul UMF Iași, Vasile Astărăstoae, a renunțat ieri la această funcție. Procurorii DNA Iași au început urmărirea penală „in rem”
Sătul de porcăriile de revelion, din farfurie și de la televizor, tânjeam după un iaurt și o comedie. Frigiderul mă rezolvă cu prima parte, ghidul UPC cu a doua: BRUNO, comedie din 2000,...
Co-preşedintele PNL, Alina Gorghiu, a respins, vineri, comentariile privind posibila sa manipulare de către Vasile Blaga, ea spunând că acesta poate fi întrebat cât de uşor este de...
Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, în această dimineață, că Alianţa Creştin-Liberală şi-a încetat existenţa în cursul nopţii ce a urmat alegerilor de duminică.
Sociologul Vasile Dancu a publicat, pe blogul personal, o analiză în care încearcă să răspundă la întrebarea ”Ce i-a lipsit statului român în aceşti ani”.
Copiii extraordinari ai românilor care vin pe scena „Next Star” să le demonstreze adulţilor că talentul nu are vârstă reuşesc să-i impresioneze pe membrii juriului şi...
Fostul premier Emil Boc spune că nu pleacă din PDL şi că nu a avut nicio discuţie cu Vasile Blaga în acest sens, el declarând, totodată, că Elena Udrea este un adversar redutabil pentru...
Sociologul Vasile Dancu trece în revistă pe blogul personal câteva dintre temele de campanie din lupta pentru prezidențiale de acum cinci ani.
Vasile Zavoda, unul dintre cei mai titrați fotbaliști din istoria clubului Steaua București, s-a stins din viața la aproape 85 de ani, anunță site-ul oficial al grupării din Ghencea
Fost partid de guvernământ, făcător și desfăcător de coaliții, cotat la alegerile parlamentare din 2008 cu circa 33%, la egalitate cu PSD, PDL a ajuns în 2014 să se declare mulțumit cu...
Președintele PDL, Vasile Blaga, și-a dezvăluit, în sfârșit, viziunea despre viitorul partidului său și, implicit, al dreptei românești.
Fostul hocheist Vasile Huţanu, maestru emerit al sportului, component al echipelor Dinamo şi Steaua, a decedat în cursul zilei de azi.Huţanu a fost multiplu campion al Romaniei la hochei pe...
Vasile Avram a trimis pe adresa de mail a redacţiei un drept la replică, după dezvăluirile din numărul de ieri al Gazetei Sporturilor. Referitor la articolele apărute ieri, 11 februarie...
Este necinstit din partea primarului Clujului, Emil Boc, că s-a înscris în Fundația Mișcarea Populară și ar trebui să-și dea demisia din PDL, a declarat vasile Blaga într-un interviu...
Cartea lui Vasile Ernu, „Sînt un om de stînga“, a fost lansată în această perioadă la Editura Cartier şi are o prefaţă semnată de G. M. Tamás.
Cartea lui Vasile Ernu, „Sînt un om de stînga“, a fost lansată în această perioadă la Editura Cartier şi are o prefaţă semnată de G. M. Tamás.
Cartea lui Vasile Ernu, „Sînt un om de stînga“, a fost lansată în această perioadă la Editura Cartier şi are o prefaţă semnată de G. M. Tamás.
Cartea lui Vasile Ernu, „Sînt un om de stînga“, a fost lansată în această perioadă la Editura Cartier şi are o prefaţă semnată de G. M. Tamás.
Cartea lui Vasile Ernu, „Sînt un om de stînga“, a fost lansată în această perioadă la Editura Cartier şi are o prefaţă semnată de G. M. Tamás.
Cartea lui Vasile Ernu, „Sînt un om de stînga“, a fost lansată în această perioadă la Editura Cartier şi are o prefaţă semnată de G. M. Tamás.
Cartea lui Vasile Ernu, „Sînt un om de stînga“, a fost lansată în această perioadă la Editura Cartier şi are o prefaţă semnată de G. M. Tamás.
Cartea lui Vasile Ernu, „Sînt un om de stînga“, a fost lansată în această perioadă la Editura Cartier şi are o prefaţă semnată de G. M. Tamás.
Sociologul Vasile Dâncu a declarat, pentru postul Digi 24, că tensiunile din USL ar putea fi provocate de PNL, care încearcă să fie dat afară de la guvernare, însă nu doreşte să facă...
Premierul Victor Ponta spune că PDL este în epoca "Vasile, fă-te că munceşti!", spunând că nu ia în serios faptul că democrat-liberalii cer Avocatului Poporului să atace la Curtea...
Familia Reghecampf s-a atașat de un buldog primit cadou de antrenorul Stelei.
Europarlamentarul PDL mai vrea un mandat pe listele acestui partid, drept pentru care trece cu vederea „derapajele” preşedintelui democrat-liberal.
Este prima dată în ultimii 23 de ani când se prăpădeşte un înalt demnitar. Radu Vasile a fost prim-ministru al României şi înmormântarea lui s-a bucurat de toate onorurile cuvenite.
Una dintre multiplele fețe ale lui Radu Vasile a fost aceea de poet. De profesie istoric al economiei, acesta a publicat în 1999, sub pseudonimul Radu Mischie, volumul "Echilibru în toate", pe...
Fostul premier ţărănist Radu Vasile, în vârstă de 71 de ani, a murit în această dimineață în jurul orei 4.00. El suferea de cancer la colon și urma un tratament în Israel.
După ce a făcut turul filialelor, liderul PDL Vasile Blaga s-a răzâgândit și nu mai vrea Congres în luna mai, ci mai repede. El a anunțat că le va propune colegilor săi ca data...
Desi tot mai multi din PDL si din afara partidului ii cer demisia pentru scorul dezastruos de la alegerile parlamentare, Vasile Blaga este invitat de liderul filialei Constanta să candideze la...
Vasile Blaga, președintele PDL, a declarat, în această seară, la postul B1 TV, că PDL rămâne singurul partid de Opoziție din Parlament.
PDL nu va vota noul Guvern, a anunțat liderul partidului, Vasile Blaga. Acesta a mai spus că un obiectiv al tuturor partidelor trebuie să fie intrarea în spațiul Schengen.
Vasile Blaga, preşedintele PDL, a intrat în Parlament, în urma redistribuirii locurilor în urma alegerilor de duminică.
Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a obţinut, în judeţul Timiş, un mandat de senator, în Colegiul electoral 3, în urma redistribuirii voturilor, la fel şi fostul director al...
Ministrul Sănătăţii, Vasile Cepoi, i-a solicitat luni premierului Victor Ponta eliberarea din funcţie.
Vasile Cepoi, ministrul Sănătăţii, i-a solicitat luni primului ministru, Victor Ponta eliberarea din funcţia de ministru al Sănătăţii.
Şeful cabinetului Sănătăţii, Vasile Cepoi, i-a solicitat ieri premierului Victor Ponta eliberarea din funcţia de ministru al Sănătăţii.
Vasile Cepoi a demisionat din funcţia de ministru.
Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) în vederea cercetării ministrului Sănătăţii, Vasile Cepoi, pentru săvârşirea...
Vasile Blaga, preşedintele PDL, a criticat în faţa tinerilor democrat-liberali modul în care se făceau numirile în timpul Guvernului condus de Emil Boc.
Vasile Blaga, preşedintele PDL, a criticat în faţa tinerilor democrat-liberali modul în care se făceau numirile în timpul Guvernului condus de Emil Boc.
Puteam să încep prezenta cu un titlu: „Bătrânul Celmarea”. Care sună ca un titlu celebru: „Bătrânul şi marea”. Nu eram original.
Decizia pentru lichidarea dictatorilor a fost luată în seara de 24 decembrie, la Ministerul Apărării, în prezenţa lui Ion Iliescu. Hotărâtoare pentru împuşcarea cuplului dictatorial,...
Magistratul Vasile Alicsandri, judecator la Sectia Penala a Inaltei Curti de Casatie si Justitie a fost ales, prin vot secret, presedintele Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile...
Vicepresedintele clubului Poli Iasi, Vasile Simionas, a declarat, duminica, in cadrul unei emisiuni sportive la un post de televiziune local, ca arbitrul Mugurel Draganescu a favorizat formatia...
Sportivul Adrian Vasile a ratat, sambata, calificarea in finala probei de saritura in lungime, reusind doar 8.42 metri, cu care a ocupat ultimul loc (13) in seria a doua, la Campionatele Europene...
Unul dintre actionarii clubului de fotbal Dinamo Bucuresti, Vasile Turcu, a ramas fara permis de conducere pentru trei luni, dupa ce a fost surprins, sambata, circuland cu viteza de 187 de...
Tribunalul Bucuresti, care a decis ca disidentul Vasile Paraschiv (foto stanga) sa fie despagubit cu 300.000 de euro, afirma ca statul roman din perioada comunista are raspunderea delictuala de a-i...
Vicepresedintele clubului Politehnica Iasi, Vasile Simionas, a declarat, luni, ca gruparea ieseana isi va schimba din retur atitudinea fata de arbitri, pe care va incerca sa puna presiune.
Peste 600.000 de români îÅ
Anul începe cu o nouÄ
Vasile PuÅ
FOLK. Vasile seicaru, care a pornit un nou turneu si va lansa un nou album, canta pentru cea care a fost si va ramane in mintea sa, Gabriela.
Maftei le cere conducatorilor sa reinstaureze linistea la echipa si sa nu il demita pe Peseiro- Vasile, cum a fost turul de campionat?- Ciudat! Am inceput perfect, am continuat foarte prost si am...
Sculptorul roman Vasile Gorduz a incetat din viata, vineri, la varsta de 77 de ani.
Alternativa PSD si PNL: tapi ispasitori la putere sau, vorba lui Geoana, monstrii in opozitie.
Incurcate sunt caile amorului in high-life-ul dambovitean! La doua luni dupa despartirea de Tudor Chirila, Andreea Raicu a fost vazuta in compania altui Tudor, si anume fiul fostului premier Radu...
Vicepresedintele Clubului Dinamo Vasile Turcu a declarat, luni, la iesirea de la DNA, ca procurorii l-au chemat pentru a le da un autograf, preciznd ca nu are treaba cu dosarul in care a fost citat...
Dupa ceea ce s-a intamplat la Nijmegen, Turcu se teme ca Dinamo va fi suspendata in Europa. Cum comentaEgravei incidentele din tribune? Problema e cum inteleg acesti huligani, ca altceva nu sunt,...
Vasile Turcu, unul dintre actionarii principali de la Dinamo, s-a prezentat ieri la Departamentul National Anticoruptie, unde a fost audiat aproximativ o ora. El a venit insotit de avocati, dar a...
Actionarul FC Dinamo, Vasile Turcu, s-a prezentat, miercuri, la Directia Nationala Anticoruptie (DNA), la intrarea in sediul institutiei acesta declarand ca a fost citat de procurorii anticoruptie,...
Comitetul Executiv al PSD a decis ieri dizolvarea conducerilor filialelor judetene care au obtinut un scor de sub 20% la alegerile locale. Daca liderii organizatiilor judetene din Mures, Neamt,...
Presedintele PDL Emil Boc a declarat, luni seara, la Antena 3, ca Vasile Blaga si-a lasat demisia, in cursul diminetii, pe biroul sau, mentionand ca acesta va asigura conducerea interimara a...
Fiica secretarului general al PD-L Vasile Blaga, Agathe, se casatoreste, sambata, in Bucuresti, cu Ionut Rudeanu, cununia civila urmand sa aiba loc la Primaria Capitalei, iar cea religioasa la...
Fiica secretarului general al PD-L Vasile Blaga, Agathe, se casatoreste, sambata, in Bucuresti, cu Ionut Rudeanu, cununia civila urmand sa aiba loc la Primaria Capitalei, iar cea religioasa la...
Candidatul independent la Primaria Capitalei, Sorin Oprescu, a obtinut 56,55% din voturi, in timp ce candidatul PDL Vasile Blaga a obtinut 43,45%, dupa centralizarea rezultatelor din 99,83% sectii...